Rusia susține că Statele Unite vor să vândă gaze la prețuri mari Europei. Ce stă în spatele acestor acuzații

Rusia susține că Statele Unite vor să vândă gaze la prețuri mari Europei. Ce stă în spatele acestor acuzații
Rusia susține că Statele Unite vor să vândă gaze la prețuri mari Europei. Ce stă în spatele acestor acuzații. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 16/07/2020, 21:49

Amenințările Statelor Unite ale Americii cu privire la impunerea unor noi sancțiuni împotriva companiilor care participă la construirea de gazoducte din Rusia către Europa sunt o metodă prin care Washingtonul încearcă să vândă gaze naturale către statele europene la prețuri mai mari decât cele solicitate de către Moscova, a anunțat joi Kremlinul.

Sancțiunile sunt „o continuare a concurenței neloiale” a Statelor Unite pentru „a forța Europa să cumpere gaz mai scump în termeni mai puțin favorabili”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de site-ul agenției de presă DPA.

Declarația vine în contextul în care, miercuri, Statele Unite au avertizat că ar putea impue noi sancțiuni în privința gazoductului Nord Stream 2.

Gazoductul Nord Stream 2, aproape terminat, ar urma să extindă capacitatea de export a gazelor naturale din Rusia către Uniunea Europeană și vine în completarea gazoductului Nord Stream, deja existent, care transportă gaz prin Marea Baltică.

Statele Unite au impus anul trecut sancțiuni la adresa companiilor implicate în construirea gazoductului, susținând că acesta ar face Uniunea Europeană mai dependentă de gazele naturale importate din Rusia, fiind o amenințare la adresa Europei.

Statele Unite amenință cu un nou set de sancțiuni față de companiile implicate în acest proiect

Statele Unite au anunțat miercuri că vor impune sancțiuni mai dure împotriva companiilor implicate în construirea gazoductului Nord Stream 2, dar și în cea a gazoductului Turk Stream, care leagă Rusia de Turcia. Secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a anunțat miercuri că Washingtonul va elimina excepțiile referitoare la unele dintre companii.

Senatorul Ted Cruz, care a solicitat de-a lungul vremii acțiuni mai ferme împotriva Rusiei, a salutat anunțul lui Pompeo, dar a declarat că va propune un proiect de lege care să introducă sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.

„Decizia de astăzi confirmă din nou că există un consens la nivelul Statelor Unite prin care să ne asigurăm că gazoductul lui Putin nu va funcționa niciodată”, a spus Cruz.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor,...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Klaus Iohannis a promulgat legea care îi protejează pe cei care fac evaziune fiscală sub...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu...
Loc unic în România. Singurul lac unde crește nufărul termal
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A fost găsită o nouă proprietate a luminii